Vreau o schimbare

Ajutor sunt perfectionist

De ce este o mare problema cu a face greșeli? Candva, eram recompensați atunci când ne purtam bine, pedepsiți atunci când faceam greșeli, chiar dacă acele greșeli ne ajutau să vedem lumea diferit. Daca ne uităm la condiționările copilăriei, atunci devine mai clar. Să nu ne învinovățim parinții totuși. Cum putem profita de pe urma unei greseli?

 

‘Iar am facut-o! Am ratat un termen, am tot cerut amanari – ceea ce inseamna ca nu este loc pentru alte greseli. Presiunea este mare si daca nu reusesc sa o indepartez, de ce sa ma mai obosesc?”

 

Este perfectionismul o atitudine dezirabila care asigura standarde ridicate si incredere, sau este un handicap psihologic, un motiv de amanare si iluzii? Este o determinare sanatoasa sau distructiva?

A fi perfectionist poate fi atat constructiv cat si distructiv. Perfectionistul valorizeaza excelenta si face eforturi mari pentru a implini obiectivele propuse. In anumite domenii, sport, stiinta, perfectionsimul este chiar incurajat nu doar tolerat. Pentru unii, se traduce in a avea standarde ridicate, determinare si vointa. Perfectionistii sunt bine organizati. Au standard autoimpuse ridicate si cand se afla in rolul de parinte, professor, mentor, tind sa impuna acele standarde si altora. In combinatie cu competenta si stabilitate, perfectionistii pot ajunge sa atinga un nivel de performanta extrem de ridicat.

Insa exista o parte intunecata: Perfectionismul este vazut ca fiind cauza unor patologii serioase. Ei cred ca ei trebuie sa fie perfecti, fara ezitari, fara deraieri, sau inconsistente. Sunt hipersensibili la imperfectiuni, esecuri si slabiciuni. Cred ca nivelul lor de acceptare si iubire este o functie care are legatura cu intentia de a nu face niciodata greseli. Nu este cunoscul conceptul de “destul de bun”. Perspectiva este “totul sau nimic”.

Psihologii vad perfectionismul ca fiind o disfunctionalitate, sa nu spune chiar handicap. Perfectionistul este vulnerabil la stres, la conflicte, este bantuit de un simt al esecului permanent, indecizie, amanare si rusine.

In lumea perfectionistului, este o urgenta in a purta orice fapta ca un fel de medalie. Nu sunt acceptate erori, nici scuze, facem nazuri la orice nu se incadreaza in calificativul excelent si ajungem sa credem ca din cauza acestor standarde ridicate, suntem singurii care pot indeplini anumite sarcini.

Si totusi de cele mai multe ori acest mod de actiune al perfectionistului devine chiar sabia in care cade singur. Propriile standarde imposibile, atat de la sine cat si de la ceilalti, au un cost, se revarsa in calitatea relatiilor noastre, pe linistea interioara, cat si in abilitatea de a finaliza ceva ce ai inceput, sau in unee cazuri, chiar sa nu ajungi sa incepi. Este ca si cum cazi intr-un ciclu vicios de autosabotaj, prefabricand esecul propriu  prin asezarea standardelor si asteptarilor la un nivel imporsibil de atins si cand nu sunt indeplinite, ne invinuim si ne autopedepsim.

Leave a Reply